Prin completarea competențelor aferente programului de formare profesională PROGRAMATOR DE SISTEM INFORMATIC (cod C.O.R. 251204), poți obține un Certificat de Absolvire eliberat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Educației şi Cercetãrii, certificat acceptat atât în Uniunea Europeană cât și în S.U.A. şi Canada. Acreditarea este oferită în colaborare cu firma Arini.
Pe lângă pasiunea și determinarea de a învăța multe lucruri noi, pentru a putea participa la acest program, este nevoie să ai studii superioare (indiferent de domeniul de studiu).
În cazul în care nu întrunești această condiție, vezi aici programul de acreditare pe care-l oferim celor care au studii medii.
Pentru a ți se acorda specializarea de “Programator de Sistem Informatic”, este necesară promovarea unui examen care va avea loc la finalul cursului. Examenul va avea o parte teoretică, sub formă de întrebări grilă, și o parte practică, sub forma unui proiect pe care îl vei elabora pe parcursul cursului împreună cu alți 3-4 colegi și pe care îl veți prezenta la examen. Te asigurăm că ai să primești în cadrul cursului, toate informațile de care ai nevoie precum și documentația necesară ca să promovezi acest examen.
FastTrackIT oferă cursuri IT online și programe corporate de AI, engineering, security și compliance, construite pentru aplicare practică.
©2026 FastTrackIT. Toate drepturile rezervate.
Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare.
Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare.
Află mai multe detalii în secțiunea Politica de cookies
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |